Rațiunea?...

Tot ceea ce poate face este să aștepte.
Să aștepte încă o dimineață ca acelea care îi zugravesc pe chip cel mai idiot zâmbet.
Zâmbet pe care-l adoră, de altfel, pentru că e sincer și venit din nebunie.
Apoi, să aștepte altă dimineața. Și apoi alta. Alta. Alta.
Pentru că e prea târziu să apeleze la rațiune. A pierdut-o, oricum, de mult timp printre bucle și autobuze.
Dar și pentru că ea e prea lașă să pună capăt acestei așteptări continue.
Care e problema că ea ar putea să-și asume niște riscuri dacă ar vrea, dar continuă să creadă că nu oricine primește acele momente care-ți taie răsuflarea?
Cu atât mai puțin ea...
Și sunt sigur că va fi mereu în această "așteptare continuă", însa, fără să-și dea seama, va veni un moment când nu va mai avea pentru ce să aștepte.
Dar ea va fi în fiecare zi acolo, sperând că ceva o va face, până la urmă, să își asume acele riscuri.

Și totul pentru că rațiunea ei s-a ascuns printre bucle și autobuze.